Alte denumiri: Cioara cenusie (Corvus corone sardonius), denumire
uzitata corect in sud, si cioara griva ardeleana (Corvus corone cornix) folosita,
de asemenea, corect in Transilvania, Banat si Bucovina. Se mai folosesc
denumirile de cioara sura, grivana sau cioara griva sudica in restul tarii, la sud
si la est de Carpati. De fapt sunt doua subspecii de cioara griva, care se
deosebesc putin din punct de vedere morfologic, nu insa si din punct de vedere
vanatoresc. Carpatii par sa reprezinte linia de demarcatie intre
aceste doua subspecii.
In Romania, doar in Banat si in sudul Ardealului, se mai intalneste o
subspecie neagra de cioara griva, denumita cioara neagra (Corvus corone
corone L.), foarte asemanatoare cu cioara de semanatura, fara insa a prezenta
piele nuda alburie la baza ciocului si "pantaloni". Se aseamana la aspect
general cu corbul, dar este mai redusa ca dimensiuni.
Recunoastere: Cioara cenusie are capul, gusa, remigele aripilor si
rectricele cozii de culoare neagra mata, restul corpului fiind cenusiu.
Cioara griva ardeleana este de dimensiuni putin mai reduse decat cioara
cenusie, iar contrastele culorilor sunt mai pregnante, in sensul ca are remigele
secundare de un negru lucios, iar vesta cenusie este mai deschisa la culoare.
Ambele subspecii traiesc in numar mare la campie. In zonele de dealuri
sunt mai rare, iar in regiunea de munte, de-a lungul vailor, doar cateva
exemplare. Cioara cenusie este regasita in efective numeroase si in
Lunca si Delta Dunarii.
Glasul este un carait caracteristic. Simtul vazului este de o acuitate
exceptionala. Are longevitate mare, apreciata la 20-30 de ani.
Hrana: Se hraneste cu ouale si puii pasarilor mici, producand pagube
in populatiile de fazani, potarnichi, prepelite, nagati, gaste si rate salbatice,
lisite etc. Ataca puii mici de iepure si chiar exemplarele adulte ranite sau
neputincioase. Consuma insa si mari cantitati de larve, insecte, soareci,
excremente, resturi de cadavre si o multime de vegetale (cereale, seminte de
floarea-soarelui, fructe etc.).
Prin modul de hranire produce pagube activitatii cinegetice, dar si
agriculturii, intr-o masura mai mare decat este folositoare prin culegerea
larvelor daunatoare. Din aceste motive este considerata specie pagubitoare,
mai ales pentru vanatul util cu pene, si este tratata ca atare.
Obiceiuri: Primavara traieste in perechi, vara in familii cu pui, iar spre
toamna se strange in stoluri nu prea numeroase. Numarul ciorilor grive pare sa
creasca iarna, in anumite zone sud-estice si vestice, prin aportul de exemplare
eratice venite dinspre nord.
Reproducere: Perechile de ciori isi amenajeaza sau isi reamenajeaza
anual cuiburile in arbori izolati, inalti. Nu cuibareste niciodata in colonii, dar
cuiburile pot fi amplasate in arbori apropiati.
Depune 4-6 oua la inceputul lunii aprilie. Femela cloceste singura timp
de 18 zile. Puii sunt nidicoli si parasesc cuibul doar dupa o luna. Devin maturi
sexual la un an.
Vanare: Vanatorii sunt constienti de pagubele pe care le poate produce
cioara griva si au interesul ca efectivele acestei specii sa fie mentinute la un
nivel relativ redus. Pana de curand s-a vanat fara nici un fel de restrictii, pe tot
timpul anului, cu alice de 2,5 - 3,0 mm. Acum se poate vana doar in perioada
1 iunie - 31 martie, deoarece ni s-a impus acest fapt prin Directiva Pasari a U.E.
Panda si apropiatul sunt metodele cele mai obisnuite de vanare. Eficienta se
dovedeste insa vanatoarea cu chematori si cu atrape.